Premieră Europeană! 7 masculi de zimbru au sosit în Banat

Prima relocare de acest fel din Europa, doar cu masculi de zimbru, a avut loc pe 30 iunie în locul cunoscut precum Măgura Zimbrilor, din Banatul Montan. Cele 7 exemplare au sosit din Germania prin proiectul LIFE RE-Bison și vor contribui la diversitatea genetică a populație de zimbri din libertate.

Bison transport June 2021 WWF Romania

Transportul a fost îndelung pregătit de către WWF România, Rewilding Europe și rezervațiile din Germania de unde provin zimbrii: Donaumoos, Bad Berleburg, Neumünster, Bielefeld. Decizia relocării exemplarelor a fost luată în urma unui process de selecție complex și a consultărilor cu grupul de specialiști IUCN (IUCN SSC Bison Specialist Group) în etologia și conservarea speciei.

Zimbrii au petrecut împreună șase luni în rezervația Donaumoos pentru a se cunoaște și a facilita procesul de adaptare odată ajunși în mediul necunoscut al Munților Țarcu.

„După 6 ani de proiect putem spune că am avut parte de multe premiere, de la faptul că am avut peste 25 de pui născuți în libertate, la datele GPS care ne indică faptul că un zimbru a ajuns la peste 2000 de metri altitudine în Munții Țarcu, iar acum am reușit să avem un transport unicat, format doar din masculi. Proiectul este unul de pionierat, iar asta ajută întreaga comunitate științifică din Europa să înțeleagă mai bine specia și să avem rezultate bune în conservarea ei.”, spune Marina Drugă, Manager proiect LIFE RE-Bison, WWF-România.

După perioada de carantinare masculii nou-veniți vor păși în libertate unde, mulțumită ultimelor două transporturi din acest an, acum există o populație de 100 de zimbri, cea mai numeroasă din România.

Acești masculi sunt încă tineri, dar la maturitate pot depăși 800 kg, în timp ce femela de zimbru poate atinge peste 600 kg. Masculii de zimbru sunt solitari și majoritatea timpului o petrec departe de grupul de femele cu pui, dar revin în perioada de împerechere și peste iarnă.

Bison male_Daniel Mîrlea_Bison Hillock

Foto: Daniel Mîrlea / Rewilding Europe

„Când urmărim de la distanță un exemplar precum Bilbo, adus din Suedia în 2017, nu se poate să nu îl tratăm cu respect, precum un animal sălbatic. Nu avem cum să îl cântărim, dar acest mascul pare să ajungă la 900 kg. Peisajul îi prinde bine, este numai mușchi fiindcă parcurge zeci de km prin păduri, dealuri și pășuni și are mâncare din belșug.”, declară Daniel Hurduzeu, ranger în Măgura Zimbrilor.

Reintroducerea zimbrilor în Carpații Meridionali se realizează în cadrul proiectului „Acţiuni urgente pentru refacerea populaţiilor de zimbru în România”, implementat de WWF România şi Rewilding Europe, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin Programul LIFE și alături de comunitățile locale.

Transporturile zimbrilor sunt posibile cu sprijinul Ministerului Mediului, Regiei Națională a Pădurilor – Romsilva, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Serviciul Teritorial Caraș-Severin, Gărzii Forestiere Județene Caraș-Severin, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Reșița, Primăriei comunei Armeniș și Ocolului Silvic Teregova.

Despre proiectul LIFE RE-Bison
Odată răspândit în întreaga Europă, zimbrul european a fost dus la dispariție la începutul secolului al XX-lea prin vânătoare excesivă și pierderea habitatului. Începând cu anul 2014, programul de reintroducere a zimbrilor, în curs de desfășurare de către Rewilding Europe și WWF-România, este cea mai mare încercare de acest gen din Carpații Meridionali.
Primele două transporturi au avut loc în 2014 și 2015 în Munții Țarcu, în vecinătatea comunei Armeniș. Transporturile s-au repetat apoi din 2016 în fiecare an în cadrul proiectului LIFE Re-Bison finanțat de Comisia Europeană. Acum avem cea mai mare populație în libertate de peste 100 de exemplare. Obiectivul general al proiectului LIFE Bison este stabilirea unei populații sălbatice de zimbri viabilă din punct de vedere demografic și genetic în Carpații Meridionali. Subpopulațiile pe care le vom forma în viitor în alte zone vor fi conectate prin coridoare naturale, permițând migrația și schimbul genetic.

Colaborare strânsă
WWF România și Rewilding Europe colaborează îndeaproape cu comunitățile locale din zona de reintroducere a zimbrilorilor, cu implicarea antreprenorilor locali, ROMSILVA, a ocoalelor silvice, a asociațiilor de vânătoare și a operatorilor de turism, asigurând că programul de reintroducere a zimbrilor va atinge toate obiectivele propuse.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:
Marina Drugă, Manager proiect LIFE-Bison, WWF-România, mdruga@wwf.ro +40 729.097.969
Bianca Ștefănuț, Ofițer comunicare WWF-România, bstefanut@wwf.ro, +40 730.098.722

 

Descoperă lumea zimbrilor liberi:

  • Pentru mai multe informații despre proiect, accesați: www.life-bison.com / https://wwf.ro/ce-facem/specii/zimbrul/
  • Pentru a rezerva o vizită la zimbri, accesați: www.europeansafaricompany.com și www.wewilder.com

Tags: ,