Project name:
Urgent actions for the recovery of European Bison populations in Romania

Coordinating beneficiary:

Partner:

Acronym: LIFE RE-Bison

Reference code:
LIFE14 NAT/NL/000987

Duration: 5 years.
Start date 01.01.2016.
End date 30.03.2021

Total budget: 1,816,991 euros
EU contribution: 1,362,735 euros

This Project is co-funded by the LIFE Programme of the European Union.

Despre zimbru

Biologie și ecologie

Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa; greutatea unui adult variază între 530-840 kg la exemplarele sălbatice. Femelele sunt mai mici, cu o greutate de 320-540 kg. De asemenea, masculii au capul mai greu și greabănul mai înalt decât femelele. Ambii au coarne și le utilizează în lupte, deși diferă în grosime și lățime: masculul are coarnele mai groase și se află la o distanță mai mare una de cealaltă.

Relații sociale

Zimbrii liberi formează turme mai mari în timpul iernii pentru a supraviețui condițiilor dificile. Zimbrii nu formează unități mici familiale, ci trăiesc în grupuri mixte care funcționează ca unități de bază în formarea populațiilor de zimbri; acestea se compun din femele adulte, exemplare tinere de ambele sexe și cu vârste cuprinse între 2-3 ani, pui și, ocazional, masculi adulți. Mărimea medie a unui grup este de 20 de indivizi conduși de o femelă. Până la sfârșitul lunii aprilie turmele mari din sezonul de iarnă se „sparg” în mai multe grupuri de 12 indivizi în medie, iar masculii adulți devin solitari sau formează grupuri și mai mici de până la 3 indivizi, pentru ca la venirea sezonului de împerechere (august-octombrie) să se alăture iar turmei. În lipsa comportamentului teritorial, grupurile de zimbri se pot întâlni și indivizii pot migra de la un grup la altul.

Reproducere

Zimbrii devin maturi sexual la vârsta de 3 ani, însă încep să se împerecheze de la 6 sau 7 ani. În general, femelele se împerechează la fiecare doi ani, dând naștere unui singur pui, și tot așa până la finalul vieții. Masculii însă devin inactivi sexual la vârsta de 12 ani. În timpul sezonului de împerechere, din august până în octombrie, masculii stau împreună cu turma timp de 6 zile și își arată forța și autoritatea prin ruperea copacilor tineri și prin rostogoliri. Odată ce a atras atenția unei femele, masculul o separă de turmă și împerecherea durează două-trei zile. Perioada de gestație este de 8-9 luni și în general puii se nasc în mai sau iunie. Puii cântăresc 25-30 kg și mânâncă lapte de la mamă timp de un an.

Dietă și utilizarea habitatului

Zimbrul este un rumegător și consumă atât iarbă, cât și fibre. Sistemul digestiv cere un „program” regulat de hrănire care este întrerupt de pauzele de odihnă și de rumegare. Puii consumă zilnic 8.5 kg de mâncare, în timp de adulții pot mânca chiar și mai mult de 30 kg în fiecare zi. Zimbrii pășunează pe jumătate, în sensul că pe lângă cele circa 200 de specii de plante pe care le paște mai consumă și scoarță de copaci și crengi, în funcție de sezon. Zimbrii evită zonele cu umiditate crescută și resurse reduse de apă, condiții adverse pentru pășunat și căutare, pantele abrupte, și zăpada înaltă. În timpul iernii, zăpada îi împinge pe zimbri înspre văi, unde pot dezgropa hrana cu copitele. Zimbrul preferă pădurile de foioase sau mixte, și nu pădurile de conifere sau anini.

Statutul de conservare

Zimbrul este una dintre cele mai amenințate specii din lume, fiind încadrat științific în categoria speciilor „vulnerabile” în grila IUCN. În prezent, există mai puțin de 2.000 de exemplare libere de zimbru în Europa, iar populația totală este de aproximativ 5.000 de exemplare.

Asemenea altor erbivore mari, zimbrul are o importanță vitală pentru supraviețuirea biodiversității din Europa, mai ales în ceea ce privește plantele. Acest lucru, alături de prezența lui rară și de aspectul impresionant, fac ca zimbrul să fie o specie-cheie în conservarea naturii.

Amenințări

La sfârșitul secolului 18, din cauza restrângerii habitatului și a vânătorii, zimbrul mai putea fi găsit în libertate doar în așa-numitul Ținut al zimbrului (Bison Land), o zonă neîntreruptă dintre nord-estul Transilvaniei și nord-vestul Moldovei, până la granița cu Ucraina. La fel ca în alte părți ale arcului carpatic, zimbrul din mediul natural din România a dispărut în secolul 19. Toate arhivele istorice privind zimbrul îl asociază cu zonele împădurite.

Restrângerea habitatului propice pentru zimbru și prigoana la care fost supus, rezultată din competiția cu animalele domestice, sunt principalele motive pentru dispariția lui treptată din zonele de deal și munte. În general, habitatul preferat de oameni, unde există acces la apă și hrană, terenuri fertile, corespunde de asemenea cu habitatul preferat de multe erbivore mari, inclusiv de zimbru – conducând la o competiție directă și la retragerea zimbrului în zone de refugiu din munți și în păduri.

Valoarea ecologică

Prezența unei populații stabile de zimbri contribuie la menținerea unei structuri mozaicate a ecosistemului și peisajului, prin consumarea excesului de vegetație din „ochiurile” de pădure, poieni și pajiștile împădurite. Împreună cu alte erbivore, zimbrul poate menține pajiștile într-o stare deschisă în mod natural și consecvent. Odată cu creșterea diversității peisajului și a vegetației, se creează enclave propice răspândirii altor specii de nevertebrate, păsări, mamifere mici. Refacerea populației de zimbru în Carpații de sud-vest va aduce beneficiul ecologic major de a avea aici o specie-umbrelă. Acest termen se referă la acea specie care are nevoie de condiții de mediu dintre cele mai bune pe o suprafață întinsă a arealului său natural; aceste condiții sunt favorabile și altor specii, astfel încât programul de conservare a zimbrului este implicit un instrument de conservare și pentru celelalte specii, pe o scară de amploare în această regiune.