O expoziție de fotografie aduce zimbrii din sălbăticie mai aproape de oameni

Expoziția, care va continua până în 2021, ilustrează povestea reintroducerii de zimbri în sud-vestul României de către Rewilding Europe și WWF-România, și este adresată mai ales tinerei generații.

Photo exhibition of the Life Bison project at the Awake Festival in Romania.

Photo exhibition of the Life Bison project at the Awake Festival in Romania.
G. Galcoczy

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. În această toamnă o expoziție de fotografie cu imagini captivante a prezentat întreaga poveste a reintroducerii zimbrului în Carpații Meridionali, în sud-vestul României. Expoziția a poposit în septembrie anul acesta la Festivalul Awake de muzică și cultură, organizat în satul transilvănean Gornești, iar la începutul lui octombrie a vizitat capitala țării.

Scopul expoziției, ce cuprinde imagini surprinse de fotografi români și străini, a fost de a introduce publicul – în special tânăra generație – în universul zimbrului și a naturii sălbatice din Carpații Meridionali, și de stârni curiozitatea și fascinația privitorilor, în așa fel încât sprijinul pentru astfel de proiecte și interesul sau atașamentul față de natură să crească.

In April 2017, a new group of nine European bison safely arrived at Southern Carpathians rewilding area.

In April 2017, a new group of nine European bison safely arrived at Southern Carpathians rewilding area.
Frans Schepers / Rewilding Europe

După ce a fost vânat până la dispariția din sălbăticie acum circa 200 de ani, zimbrul a revenit în România. Din 2013, Rewilding Europe și WWF-România lucrează împreună în sud-vestul țării pentru a reface o populație liberă de zimbri. Primele două transporturi de zimbri au avut loc în 2014 și 2015, în apropiere de Armeniș, jud. Caraș-Severin. Începând cu cel de-al treilea transport, din 2016, inițiativa se bucură de sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin Programul LIFE. Anul acesta, în cadrul proiectului LIFE-Bison, 9 noi exemplare au fost aduse în Munții Țarcu, iar în vară echipa de proiect a descoperit trei pui de zimbru fătați în semi-libertate și libertate.

Photo exhibition of the Life Bison project in Bucharest, Romania.

Photo exhibition of the Life Bison project in Bucharest, Romania.
Francesca Schiopca

Promovarea sălbăticiei și dezvoltarea de activități economice bazate pe sălbăticie sunt ambele obiective-cheie ale Rewilding Europe. Astfel, expoziția itinerantă surprinde atât munca de conservare – reintroducerea speciei -, cât și modurile în care revenirea acestui animal maiestuos aduce beneficii comunităților prin turismul bazat pe natură, dezvoltare comunitară, educație, cercetare și inovare tehnologică, toate fiind activități complementare muncii de conservare pe care echipa de proiect și le-a asumat. De aici și eforturile de a implica atât comunitatea locală, cât și tânăra generație de la oraș în diverse acțiuni de mediu și culturale legate de reintroducerea zimbrului.

În Armeniș, fostul cămin cultural din satul Feneș, abandonat de ceva vreme a fost convertit într-o stație de cercetare ce poate fi de asemenea folosită ca centru comunitar. Mai departe, centrul de informare turistică din Armeniș, o clădire goală și neutilizată înainte, a fost și el renovat și echipat cu o serie de instalații ingenioase ce redau într-un mod creativ informații despre zimbri și ecosistemul din Munții Țarcu.

The Bison Hillock observatory occupies a position between forest and open space, reflecting the movement of reintroduced bison between the two habitats.

The Bison Hillock observatory occupies a position between forest and open space, reflecting the movement of reintroduced bison between the two habitats.
Sebastian Apostol

Turismul bazat pe natură din această zonă este susținut și prin activitatea recent înființatei European Safari Company, ce oferă posibilitatea de a porni în căutarea zimbrilor liberi. De asemenea, echipa de proiect pregătește acum restaurarea unor vechi sălașe din zonă, pentru a le include în circuitul turistic. Iar din august 2017, vizitatorii în Munții Țarcu pot admira peisajul și zimbrii liberi și din noul observator de natură construit pe parcursul a zece zile, în cadrul unui workshop de tip ”design & build” organizat de WWF-România și Camposaz.

După Festivalul Awake, expoziția a venit în București, unde a fost prezentată arhitecților, designerilor și colaboratorilor care au participat sau au susținut acest workshop. Musafirii au putut (re)trăi experiența taberei de arhitectură prin intermediul schițelor, fotografiilor și obiectelor din timpul taberei, care au fost expuse la eveniment împreună cu expoziția foto. Înainte de finalul evenimentului, participanții au fost invitați într-o sesiune de generare de idei privind viitoarele lucrări de amenajare/restaurare a fondului construit din zonele de reintroducere a zimbrului.

Expoziția înfățișând povestea revenirii zimbrului își va continua călătoria prin diverse orașe și zone rurale din România până în anul 2021. Conținutul fotografic va fi completat cu noi fotografii în fiecare an, pentru arăta evoluția acestei povești.

Pentru a rezerva o vizită în Măgura Zimbrilor, pe urmele animalelor maiestuoase, intrați aici sau aici.

The spectacular scenery of the Tarcu Mountains, in Romania's Southern Carpathians.

The spectacular scenery of the Tarcu Mountains, in Romania’s Southern Carpathians.
Bogdan Comănescu

Remodeled and redesigned Bison Visitor Centre in Armeniș, Țarcu Mountains, Southern Carpathians, Romania.

Remodeled and redesigned Bison Visitor Centre in Armeniș, Țarcu Mountains, Southern Carpathians, Romania.
Doru Oprisan

Awake Festival in Romania

Awake Festival in Romania
G. Galcoczy / WWF Romania

Bison exhibition in Bucharest, Romania.

Bison exhibition in Bucharest, Romania.
Francesca Schiopca

     

Tags: ,